Comunicat de presa
tIMOn – lipsa Protocolului privind organizarea și desfășurarea adunării publice dintre PMB si organizatori duce la anularea evenimentului.
După 11 ani și 33 ediții desfășurate până în prezent, tIMOn – târgul imobiliar național este nevoit să își închidă porțile din cauze independente de voința și capacitatea organizatorilor.
Programat a se desfășura între 19-22 aprilie în Piața George Enescu, evenimentul tIMOn – anunțat și promovat încă din februarie nu se mai poate desfășura din lipsa timpului de organizare necesar amplorii unui astfel de eveniment, aspect determinat de neprimirea într-un termen rezonabil a protocolului necesar organizării evenimentului din partea Primăriei Capitalei.
Analizând toate situațiile ivite, organizatorii consideră că, incepând din septembrie 2016, PMB a dus o campanie sistematică de decredibilizare a mărcii tIMOn, punctul culminant fiind acest moment în care ediția tIMOn de primăvară 2018 nu mai poate fi organizată.
Întins pe o suprafață indoor de 1200 mp și outdoor de 1800 mp (3000 mp de expoziție în total) tIMOn – târgul imobiliar național a generat un interes crescut din partea vizitatorilor care își doresc achiziția unei locuințe, dovadă fiind cele peste 300 de invitații achiziționate în decurs de numai câteva ore de pe site-ul timon.ro la data de 16 aprilie.
Deși timpul necesar organizării unui eveniment de o asemenea amploare este de câteva săptămâni, am fost puși în situația de a aștepta până în ultima zi, 16 aprilie 2018, emiterea de către Primăria Municipiului București a ”Protocolului privind organizarea și desfășurarea adunării publice”, protocol absolut necesar în vederea organizării evenimentului. Am fost puși, astfel, în fața imposibilității de a putea începe amenajarea expoziției (delimitarea prin gard a zonei de expoziție, amplasarea și montajul pavilionului expozițional), dar mai ales am fost puși în imposibilitatea de a asigura siguranța și ordinea publică a evenimentului, în condițiile în care lipsa Protocolului respectiv conduce la imposibilitatea contractării unei companii specializate de pază (aceasta având nevoie de un plan de pază avizat de către Jandarmerie și Poliție, în baza acestui protocol dintre PMB și organizator).
Ca organizator al evenimentului (adunării publice, conform legislației române în vigoare) suntem puși în imposibilitatea contractării unor servicii adiacente (furnizare energie electrică prin branșament provizoriu, salubrizare, ocupare a domeniului public) în lipsa Protocolului semnat de către PMB și organizator, deși avizarea evenimentului a avut loc în cadrul unei ședințe a Comisiei de Avizare încă din februarie 2018, în baza unei cereri depuse de către organizator încă de la începutul lunii ianuarie 2018, avizare care ne-a format credința că vom putea organiza evenimentul.
În aceste condiții, ca organizatori ai tIMOn – târgul imobiliar național, ne vedem puși în situația ingrată de a comunica partenerilor noștri, furnizorilor de servicii și, mai ales, publicului vizitator că ediția din această primăvară se anulează contrar tuturor demersurilor și activităților noastre de promovare de până acum. Dincolo de resursele materiale și umane implicate, eforturile noastre financiare, ca și eforturile financiare și de timp ale furnizorilor noștri, precum și investițiile de marketing realizate până în acest moment de către Partenerii Expozanți, se dovedesc a fi fost irosite în van, fapt care atrage și o povară greu de purtat pe imaginea evenimentului de referință pentru piața imobiliară din România, urmare a inacțiunii nejustificate a PMB, care este singura responsabilă atât de neorganizarea evenimentului, cât și de devalorizarea mărcii tIMOn.
”Timp de 10 ani, tIMOn s-a identificat cu Piața Constituției fiind cel mai mare târg imobiliar organizat în România. După o pribegie de un an la Arena Națională ne-am întors în centrul capitalei pentru a livra același eveniment de calitate, apreciat atât de vizitatori, cât și de expozanții noștri. În 2018, suntem nevoiți să renunțăm, independent de voința noastră, deși am așteptat până în ultimul moment să primim un document necesar organizării evenimentului, în condițiile cu care ne-am obișnuit partenerii și vizitatorii. Am fost conștienți că nu putem păstra calitatea evenimentului și condițiile oferite în anii precedenți în lipsa emiterii protocolului din timp, dar lipsa acestuia, fie și în ultima zi, ne pune clar în imposibilitatea de a mai organiza această ediție în condițiile, formatul și costurile proiectate. Avem de suferit atât noi ca organizatori și brandul pe care l-am creat, cât și Partenerii noștri dar, mai ales, miile de vizitatori tIMOn care, într-un an de incertitudini imobiliare, își doreau o informare cât mai corectă în vederea achiziției imobiliare!” (Vlad Vlăsceanu – director tIMOn – târgul imobiliar național).
În calitate de Organizatori ai tIMOn, ne dorim ca în materie de evenimente, Bucureștiul să fie al tuturor bucureștenilor și al tuturor organizatorilor de evenimente, iar dacă aproape 2 luni nu au fost suficiente pentru reprezentanții PMB în semnarea unui ”Protocol privind organizarea și desfășurarea adunării publice”, ne întrebăm retoric: de câte zile este nevoie pentru semnarea unui act ce ar aduce PMB un venit de 137.000 lei?